O mare iubire poate transforma lucrurile mici în lucruri mari, şi numai iubirea dă valoare acţiunilor noastre, şi cu cât iubirea va deveni mai pură, cu atât va avea mai puţin de consumat focul suferinţei în noi, iar suferinţa va înceta să fie pentru noi suferinţă. – Ea va deveni pentru noi o desfătare. Prin harul lui Dumnezeu, am primit acum această dispoziţie a inimii, care face să nu fiu niciodată mai fericită ca atunci când sufăr pentru Isus, pe care-L iubesc cu fiecare bătaie a inimii mele. Într-o zi, simţind o mare suferinţă, mi-am lăsat lucrul pentru a merge la Domnul Isus şi să-l rog să-mi dea tăria Sa. După o foarte scurtă rugăciune, m-am întors la îndatorirea mea, plină de înflăcărare şi de bucurie. Atunci, una dintre surori mi-a spus: ”Trebuie că ai astăzi multe mângâieri, soră, de eşti atât de radioasă. Dumnezeu nu-ţi trimite, cu siguranţă, nicio suferinţă, ci numai mângâieri.” Am răspuns: Vă înşelaţi, soră, căci tocmai atunci când sufăr mai mult, bucuria mea este cea mai mare, iar când sufăr mai puţin, şi bucuria mea este mai mică. Totuşi, acest suflet mi-a dat de înţeles că nu pricepea acest lucru. M-am străduit să-i explic: când suferim mult, avem o mare ocazie să-I arătăm lui Dumnezeu că Îl iubim, iar când suferim puţin, nu avem decât o mică ocazie să-I arătăm iubirea noastră, şi când nu suferim deloc – atunci iubirea noastră nu este nici mare, nici curată. Putem, prin harul lui Dumnezeu, să ajungem ca suferinţa să se schimbe pentru noi în desfătare, căci iubirea este în stare să înfăptuiască astfel de lucruri în sufletele curate.
miercuri, 26 octombrie 2011
Mesajul săptămânii - 302, 303 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska
O Iubire veşnică, doresc ca toate sufletele pe care Tu le-ai creat, să Te cunoască. Aş fi dorit să devin preot, ca să vorbesc neîncetat despre milostivirea Ta sufletelor păcătoase cuprinse de deznădejde. Aş fi dorit să fiu un misionar care să ducă lumina credinţei în ţările sălbatice ca să Te fac cunoscut sufletelor, ca să mor pentru ele, de moarte de martiră, aşa cum Tu ai murit pentru mine şi pentru ele. O, Isuse, ştiu prea bine că pot fi preot, misionar, propovăduitor, că pot să mor de moarte de martiră, prin nimicirea totală şi jertfire de sine din iubire pentru Tine, Isuse, şi pentru sufletele nemuritoare.
O mare iubire poate transforma lucrurile mici în lucruri mari, şi numai iubirea dă valoare acţiunilor noastre, şi cu cât iubirea va deveni mai pură, cu atât va avea mai puţin de consumat focul suferinţei în noi, iar suferinţa va înceta să fie pentru noi suferinţă. – Ea va deveni pentru noi o desfătare. Prin harul lui Dumnezeu, am primit acum această dispoziţie a inimii, care face să nu fiu niciodată mai fericită ca atunci când sufăr pentru Isus, pe care-L iubesc cu fiecare bătaie a inimii mele. Într-o zi, simţind o mare suferinţă, mi-am lăsat lucrul pentru a merge la Domnul Isus şi să-l rog să-mi dea tăria Sa. După o foarte scurtă rugăciune, m-am întors la îndatorirea mea, plină de înflăcărare şi de bucurie. Atunci, una dintre surori mi-a spus: ”Trebuie că ai astăzi multe mângâieri, soră, de eşti atât de radioasă. Dumnezeu nu-ţi trimite, cu siguranţă, nicio suferinţă, ci numai mângâieri.” Am răspuns: Vă înşelaţi, soră, căci tocmai atunci când sufăr mai mult, bucuria mea este cea mai mare, iar când sufăr mai puţin, şi bucuria mea este mai mică. Totuşi, acest suflet mi-a dat de înţeles că nu pricepea acest lucru. M-am străduit să-i explic: când suferim mult, avem o mare ocazie să-I arătăm lui Dumnezeu că Îl iubim, iar când suferim puţin, nu avem decât o mică ocazie să-I arătăm iubirea noastră, şi când nu suferim deloc – atunci iubirea noastră nu este nici mare, nici curată. Putem, prin harul lui Dumnezeu, să ajungem ca suferinţa să se schimbe pentru noi în desfătare, căci iubirea este în stare să înfăptuiască astfel de lucruri în sufletele curate.
O mare iubire poate transforma lucrurile mici în lucruri mari, şi numai iubirea dă valoare acţiunilor noastre, şi cu cât iubirea va deveni mai pură, cu atât va avea mai puţin de consumat focul suferinţei în noi, iar suferinţa va înceta să fie pentru noi suferinţă. – Ea va deveni pentru noi o desfătare. Prin harul lui Dumnezeu, am primit acum această dispoziţie a inimii, care face să nu fiu niciodată mai fericită ca atunci când sufăr pentru Isus, pe care-L iubesc cu fiecare bătaie a inimii mele. Într-o zi, simţind o mare suferinţă, mi-am lăsat lucrul pentru a merge la Domnul Isus şi să-l rog să-mi dea tăria Sa. După o foarte scurtă rugăciune, m-am întors la îndatorirea mea, plină de înflăcărare şi de bucurie. Atunci, una dintre surori mi-a spus: ”Trebuie că ai astăzi multe mângâieri, soră, de eşti atât de radioasă. Dumnezeu nu-ţi trimite, cu siguranţă, nicio suferinţă, ci numai mângâieri.” Am răspuns: Vă înşelaţi, soră, căci tocmai atunci când sufăr mai mult, bucuria mea este cea mai mare, iar când sufăr mai puţin, şi bucuria mea este mai mică. Totuşi, acest suflet mi-a dat de înţeles că nu pricepea acest lucru. M-am străduit să-i explic: când suferim mult, avem o mare ocazie să-I arătăm lui Dumnezeu că Îl iubim, iar când suferim puţin, nu avem decât o mică ocazie să-I arătăm iubirea noastră, şi când nu suferim deloc – atunci iubirea noastră nu este nici mare, nici curată. Putem, prin harul lui Dumnezeu, să ajungem ca suferinţa să se schimbe pentru noi în desfătare, căci iubirea este în stare să înfăptuiască astfel de lucruri în sufletele curate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ora pro nobis.
RăspundețiȘtergere