miercuri, 24 noiembrie 2010

Mesajul săptămânii - 83 Jurnal Sfânta Faustina Kowalska

Înainte de a veni cu un Judecător drept, Eu vin mai întâi ca Rege al Milostivirii. Înainte de a veni ziua dreptăţii, li se va da oamenilor un semn în cer.

Orice lumină din cer se va stinge şi va fi întuneric adânc pe tot pământul. Atunci Crucea se va arăta pe cer, iar din Rănile de la mâinile şi de la picioarele Mântuitorului vor ieşi mari lumini care vor lumina câtva timp pământul. Aceasta se va petrece cu puţină vreme înainte de ziua de pe urmă.

O Sânge şi Apă, care ai ţâşnit din Inima lui Isus ca izvor de îndurare pentru noi, mă încred în Tine!