miercuri, 27 aprilie 2011

Mesajul săptămânii - 1489 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

Convorbirea lui Dumnezeu milostiv cu sufletul desăvârşit 
Sufletul: Domnul şi Maestrul meu, doresc să vorbesc cu Tine.
Isus: Vorbeşte, căci Eu te ascult în fiecare clipă, copila Mea (93) preaiubită; te aştept întotdeauna. Despre ce vrei să vorbeşti cu Mine?
Sufletul: Doamne, înainte de toate, îmi revărs inima la picioarele Tale, ca o mireasmă de recunoştinţă pentru atâtea haruri şi binefaceri cu care mă copleşeşti fără încetare, şi pe care, chiar dacă aş vrea, n-aş fi în stare să le enumăr. Îmi amintesc doar că n-a existat vreun moment în viaţa mea, în care să nu simt ocrotirea şi bunătatea Ta.
Isus: Îmi sunt plăcute cuvintele tale, iar recunoştinţa îţi deschide noi comori de haruri; dar, copila Mea, poate că n-ar trebui să vorbim în mod aşa de general, ci în amănunt despre cele ce sunt în inima ta; să vorbim cu încredere, sincer, ca două inimi care se iubesc reciproc.

miercuri, 20 aprilie 2011

Mesajul săptămânii - 1488 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

Convorbirea lui Dumnezeu milostiv cu sufletul care năzuieşte spre desăvârşire:
- Isus: Strădaniile tale Îmi sunt plăcute, suflete care năzuieşti spre desăvârşire. Dar de ce te văd atât de des tristă şi descurajată? Spune-mi, copila Mea, ce înseamnă această tristeţe şi care e cauza ei?
- Sfletul: Doamne, cauza tristeţii mele este că, în ciuda hotărârilor mele sincere, recad fără încetare, şi asta în aceleaşi greşeli, dimineaţa iau o hotărâre, seara văd cât m-am îndepărtat de această hotărâre.
- Isus: Vezi, copila Mea, ce eşti prin tine însăţi, iar cauza căderilor tale este că te bazezi prea mult pe tine însăţi şi te spri-jini prea puţin pe Mine. Dar asta să nu te întristeze peste măsu-ră, tu ai de-a face cu Dumnezeul milostivirii, mizeria ta nu va putea să-L istovească, căci Eu n-am limitat ca număr iertarea.

miercuri, 23 martie 2011

Mesajul săptămânii - 1485 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

Milostivirea lui Dumnezeu ascuns în Preasfântul Sacrament; glasul Domnului care ne spune de pe tronul milostivirii: Veniţi la Mine toţi!
Convorbirea lui Dumnezeu milostiv cu sufletul păcătos
Isus: Nu te teme de Mântuitorul tău, suflet păcătos, fac Eu primii paşi, căci ştiu că tu nu eşti în stare prin tine însuţi să te ridici până la Mine. Copile, nu fugi de Tatăl tău, vino să vorbeşti, între patru ochi, cu Dumnezeul tău plin de milostivire care vrea El Însuşi să-ţi spună un cuvânt de iertare şi să te copleşească cu harurile Sale. Oh, cât de drag îmi este sufletul tău. Te-am scris pe mâinile Mele. Iar tu te-ai întipărit în inima Mea ca o rană adâncă.

miercuri, 23 februarie 2011

Mesajul săptămânii - 1172 - 1173 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

1172 Astăzi, în timpul rugăciunii Îngerul Domnului, Domnul m-a făcut să înţeleg iubirea de neconceput a lui Dumnezeu faţă de oameni. El ne ridică până la Dumnezeirea Sa. Se inspiră numai din iubirea şi din milostivirea Sa de nepătruns. – Chiar dacă Tu ne vesteşti Taina prin înger, Tu eşti cel care o îndeplineşti.
1173 În pofida liniştii profunde de care se bucură sufletul meu, lupt fără încetare şi, uneori, duc o grea bătălie pentru a urma cu fidelitate drumul, acela pe care Domnul Isus doreşte să merg. Iar drumul meu, este fidelitatea faţă de voinţa lui Dumnezeu în toate zilele, şi mai ales prin fidelitatea faţă de inspiraţiile mele lăuntrice, ca să fiu un instrument eficace în mâna lui Dumnezeu pentru a îndeplini opera milostivirii Sale de nepătruns.

marți, 15 februarie 2011

Mesajul săptămânii - 1146 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

Cei mai mari păcătoşi [să-şi] pună nădejdea în milostivirea Mea. Ei au dreptul, înaintea tuturor celorlalţi, la încrederea în abisul milostivirii Mele. Fiica Mea, scrie despre milostivirea Mea pentru sufletele chinuite. Îmi aduc bucurie sufletele care se adresează milostivirii Mele. Unor astfel de suflete, Eu le acord haruri cu mult peste dorinţele lor. Nu pot pedepsi nici pe cel mai mare păcătos dacă el invocă mila Mea, ci Îl îndreptăţesc în milostivirea Mea de nepătruns şi de neconceput. Scrie: Înainte de a veni ca Judecător drept, Eu deschid mai întâi larg uşa milostivirii Mele. Cine nu vrea să intre pe uşa milostivirii Mele, trebuie să intre pe uşa dreptăţii Mele…

miercuri, 19 ianuarie 2011

Mesajul săptămânii - 692 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

+ O, Isuse, înţeleg că milostivirea Ta este de nepătruns, de aceea, Te rog, fă inima mea îndeajuns de mare pentru a putea cuprinde nevoile tuturor sufletelor care trăiesc pe globul pământesc. O, Isuse, iubirea mea se întinde dincolo de lume, până la sufletele care suferă în purgatoriu, şi faţă de ele vreau eu să practic milostivirea cu ajutorul rugăciunilor aducătoare de indulgenţe. Milostivirea lui Dumnezeu este la fel de nesecată şi de nepătruns precum de nepătruns este Dumnezeu. Deşi aş fi folosit cuvintele cele mai mari pentru a exprima această milostivire a lui Dumnezeu, aceasta nu înseamnă nimic pe lângă realitate, aşa cum este ea. O, Isuse, fă inima mea sensibilă la toate suferinţele sufletului şi trupului aproapelui meu. O, Isuse al meu, Eu ştiu că Tu acţionezi cu noi în acelaşi fel în care noi acţionăm faţă de aproapele nostru.
Isuse al meu, fă inima mea asemenea cu Inima Ta milostivă. Isuse, ajută-mă să trec prin viaţă făcând bine fiecăruia.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Mesajul săptămânii - 664 Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska

664 + O, Isuse al meu, cât mă bucur că Tu m-ai asigurat că această congregaţie va exista. Despre aceasta n-am avut niciodată vreo umbră de îndoială, şi văd ce mare slavă îi va aduce ea lui Dumnezeu; ea va fi oglindirea celui mai mare atribut al lui Dumnezeu, adică a milostivirii lui Dumnezeu. Fără încetare (115) ele vor implora milostivirea lui Dumnezeu pentru ele şi pentru lumea întreagă, şi fiecare act de milostivire va decurge din iubirea lui Dumnezeu de care aceste călugăriţe vor deborda. Ele se vor strădui să facă al lor acest mare atribut al lui Dumnezeu, să-l trăiască şi să se străduiască ca şi ceilalţi să-l cunoască şi să aibă încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Această Congregaţie a Milostivirii lui Dumnezeu va fi în Biserica lui Dumnezeu ca un stup într-o grădină magnifică, ascuns, tăcut. Surorile, ca nişte albine, vor lucra pentru a hrăni cu miere sufletul aproapelui, iar ceara trebuie să curgă pentru slava lui Dumnezeu.